În procedura generală de insolvență, administratorul judiciar are obligația de a întocmi și supune judecătorului sindic (şi de a depune la registrul comerţului) un Raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, în termenul stabilit de acesta din urmă (cel mult 40 de zile de la desemnarea practicianului) [conform art. 58 alin. (1) lit. b)[1] și art. 97[2] din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (<<Legea insolvenței>>)]
Ne vom referi la acest raport drept Raportul cauzal.
O atribuție și obligație identică este stipulată și în sarcina lichidatorului judiciar, în procedura simplificată, la art. 64 lit. a)[3] raportat la art. 97 din Legea Insolvenței, dar doar dacă “un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar.”
Raportul cauzal trebuie să conțină, în esență:
Astfel, raportul se dovedește un document important în procedură - permite participanților, în virtutea analizei făcute nemijlocit de practicianul în insolvență asupra documentelor financiar-contabile privind debitorul în insolvență, să cunoască istoricul activității economice a acestuia și ridică primele semnale privind posibilitatea/necesitatea formulării unei acțiuni fundamentate pe art. 169 din Legea insolvenței. [pentru ca “o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului” printr-una sau mai multe fapte, dintre cele anume prevăzute de lege].
*
Pot exista situații în care participanții la procedură sau alte persoane interesate sunt nemulțumite de cuprinsul raportului cauzal – creditorii pot fi nemulțumiți de împrejurarea că administratorul judiciar a identificat strict niște cauze obiective ale insolvenței și/sau nu a identificat potențialii responsabili de starea de insolvență sau nu i-a identificat pe toți cei responsabili (conform aprecierii lor); administratorul statutar poate fi nemulțumit de faptul că acesta a fost identificat ca potențial responsabil, fiind sub riscul de a fi vizat de o acțiune în angajarea răspunderii personale.
Astfel, se naște, legitim, întrebarea – poate fi contestat raportul cauzal?
*
Acest subiect a fost analizat cu prilejul Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 15.12.2020. Concluzia [4] dezbaterii a fost în sensul că O CONTESTAȚIE LA RAPORTUL CAUZAL ESTE INADMISIBILĂ.
În esență, argumentele reținute în susținerea acestei concluzii au fost următoarele:
Nu există vreo obligație în sarcina administratorului judiciar de a publica în BPI raportul cauzal (dacă prin acesta nu se propune intrarea în faliment), dispozițiile art. 97 alin. (6)[9] din Legea insolvenței instituind strict obligația de a „asigura posibilitatea consultării raportului […] la sediul său, pe cheltuiala solicitantului.”.
Deci, legiuitorul nu a instituit o premisă temporală de la care ar curge vreun termen de contestare a raportului cauzal, pentru a se pune problema posibilității contestării sale.
Excepția inadmisibilității are prioritate în soluționare, sens în care nu mai prezintă relevanță eventuala excepție a tardivității Contestației, raportat la data publicării anunțului privind Raportul cauzal în BPI – în acest caz, oricum nu este incident termenul de 7 zile, prevăzut de lege pentru contestarea măsurilor administratorului judiciar.
*
Această optică a fost, de altfel, îmbrățișată și de practică. Se identifică multiple Decizii de la nivelul Curților de apel din țară, inclusiv de la nivelul Curții de Apel București, atât sub imperiul Legii 85/2014 cât și pe temeiul Legii 85/2006, care avea o reglementare echivalentă celei prezente sub aspectul textelor de lege analizate mai sus, ceea ce atestă că optica legiuitorului și a instanțelor nu s-a schimbat în timp.
*
Cu toate acestea, s-a evidențiat că rolul judecătorului-sindic căruia i se prezintă un raport cauzal NU este unul pasiv, adică strict de a constata depunerea raportului și a verifica respectarea termenului stabilit în sarcina practicianului în insolvență în acest sens.
Acest rol al judecătorului sindic se limitează, însă, la o verificare a legalității, în sensul de a determina, sesizat fiind de cei interesați, sau chiar din oficiu, cu privire la conținutul minimal impus de lege Raportului cauzal.
Chestiunea limitelor acestui control de legalitate comportă, însă, multiple nuanțări raportat la motivele concrete pentru care se critică Raportul cauzal.
În ceea ce ne privește, credem că trebuie făcută o delimitare între:
1. Critici care antamează reținerile din raport ce constituie eminamente opinia profesională a practicianului în insolvență, care îi aparține deplin. Aceste opinii sunt acoperite de argumentele de inadmisibilitate evocate anterior.
Niciun participant la procedura insolvenței (nici judecătorul sindic), nu poate impune practicianului în insolvență o opinie care nu a fost însușită personal de către acesta prin cuprinderea în Raportul cauzal întocmit. Administratorul judiciar NU poate fi obligat să stabilească o anumită cauză sau o anumită persoană potențial responsabilă de starea de insolvență sau să își modifice concluziile privind cauzele insolvenței și/sau persoanele potențial responsabile identificate.
2. Critici care antamează atribuțiile manageriale ale administratorului judiciar, conform art. 45 alin. (2)[11] din Legea insolvenței, care, pot fi verificate sub aspectul oportunității de creditori DAR depășesc posibilitatea de verificare recunoscută judecătorului sindic – ce se rezumă la chestiuni de legalitate. Avem în vedere în acest sens rețineri ale raportului care derivă din verificarea directă și nemijlocită realizată de practicianul în insolvență asupra documentelor financiar-contabile ce i sunt prezentate/disponibile, în calitate de specialist.
3. Critici care antamează temeinicia[12] reținerilor și concluziilor Raportului cauzal, care pot și vor fi analizate strict în cadrul eventualei acțiuni de atragere a răspundere personale pe temeiul art. 169 din Legea insolvenței, cei interesați având posibilitatea de a-și face apărarea adecvată în acel cadrul.
O eventuală greșită/netemeinică reținere de către administratorul judiciar, de exemplu, a culpei administratorului statutar în raport de prejudiciul debitoarei/generarea pasivului înscris la masa credală nu constituie motiv de nelegalitate a raportului ci de temeinicie a concluziilor. Tot astfel, nici aprecierile proprii, temeinice ori nu, ale practicianului în insolvență în sensul încadrării faptelor administratorului statutar printre cele reglementate la art. 169 din Legea insolvenței nu pot constitui un motiv al contestării pe premise de nelegalitate a Raportului cauzal.
Nu raportul cauzal, în sine, atragere răspunderea. Ultim, tot judecătorul sindic învestit cu acțiunea prevăzută la art. 169 din Legea insolvenței, având în vedere și, dar neexclusiv, reținerile Raportului cauzal, alături de probele ce îi fundamentează concluziile și alte probe pe care le va administra nemijlocit, va decide cu privire la cei responsabili și limitele răspunderii lor.
Raportul cauzal este strict premisa pentru a se formula o acțiune de atragere a răspunderii, DAR STRICT (de regulă) DE CĂTRE practicianul în insolvență.
În practică s-au întâlnit și situații în care practicianul în insolvență a fost în imposibilitatea obiectivă de a întocmi Raportul cauzal fie pentru că lipseau documentele financiar-contabile ale debitoarei, fie pentru că documentele necesare nu i-au fost predate de către administratorul statutari. În atare context, instanțele au permis chiar și în lipsa Raportului cauzal formularea unei acțiuni pe temeiul art. 169 din lege chiar și în favoarea practicienilor în insolvență[13].
În plus, chiar dacă prin raportul cauzal s-ar reține niște cauze obiective ale insolvenței ori nu s-ar identifica anumiți responsabili, nimic nu împiedică adunarea creditorilor ori creditorul deținând peste 30 % din creanțele înscrise la masa credală, să formuleze o astfel de acțiune conform propriilor convingeri, iar ultim, răspunderea este atrasă în baza unei hotărâri judecătorești, o astfel de acțiune nefiind deci condiționată nici de existența raportului cauzal, nici de concluziile sale[14],[15].
4. Critici care antamează legalitatea Raportului cauzal – în sensul că acesta nu întrunește exigențele de conținut prescrise de lege – doar acestea pot forma obiectul verificărilor
Exigențele legale impuse practicianului în insolvență sunt, într-adevăr, în sensul unei analize efective a documentelor ce îi sunt predate și a unei analize cuprinzătoare/amănunțite asupra cauzelor și împrejurărilor care au atras starea de insolvență (alături de celelalte elemente pe care trebuie să le cuprindă raportul, expuse anterior) și care se apreciază de la caz la caz.
În niciun caz aceste exigențe nu se interpretează în senul că practicianul în insolvență trebuie să prezinte exhaustiv lista tuturor documentelor financiar-contabile pe care le-a analizat și ce concluzii a tras pe marginea fiecărui document ori o listă a tuturor neregularităților contabile identificate.
Cât privește fundamentarea concluziilor privind persoanele care ar putea fi ținute responsabile de starea de insolvență din perspectiva dispozițiilor art. 169-173 din Legea insolvenței, legea impune și practica validează, că este suficientă prezentarea unor indicii și elemente preliminare[16] avute în vedere sub acest aspect. Evident, aceste elemente și indicii vor putea fi completate, în urma concluziilor obținute prin refacerea contabilității debitoarei, dacă se identifică o astfel de necesitate, în urma obținerii de informații și documente suplimentare de la autorități[17] sau chiar prin efectuarea unui raport de expertiză contabilă la decizia de oportunitate a comitetului/adunării creditorilor.
*
La ce s-ar putea tinde în urma acestui control de legalitate?
La completarea ori refacerea(în cazul în care ar fi obiectiv posibil), de către practicianul în insolvență, a Raportului cauzal, astfel încât el să corespundă exigențelor de legalitate.
În practică s-a ridicat în multiple spețe inclusiv problema probelor ce ar putea fi solicitate și încuviințate celor ce sesizează neregularități ale Raportului cauzal, de exemplu, în ipoteza în care prin Raportul cauzal s-ar constata că documentele financia -contabile ale debitoarei nu ar fi fost ținute complet și conform Legii. Ar putea fi admisibilă o expertiză financiar-contabilă pentru a combat aceste rețineri?
În ceea ce ne privește, opinăm că o asemenea probă nu este nici admisibilă, nici utilă, pentru stadiul de analiză a legalității Raportului cauzal.
Pe de o parte, Raportul cauzal se întocmește, imperativ conform legii, de către practicianul în insolvență. Nu se poate primi însușirea chiar și indirectă sub finalitate de Raport cauzal de către judecătorul sindic a concluziilor unui expert judiciar, în contra/completarea celor ce se cer și cuvin practicianului în insolvență.
Pe de altă parte, astfel cum s-a abordat și mai sus, judecătorul sindic neînvestit încă cu o acțiune de atragere a răspunderii, pe temeiul art. 169 din Legea insolvenței, NU poate veni să se pronunțe asupra TEMEINICIEI opiniei practicianului în insolvență privind cauzele insolvenței și cei indicați ca responsabili. În caz contrat, s-ar antepronunța pe această acțiune. Astfel, o asemenea probă nu își dovedește nici utilitatea în atare învestire și competență limitate ale instanței, privind Raportul cauzal.
[1] Art. 58 Legea 85/2014 - „(1) Principalele atribuţii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentului titlu, sunt: “b) examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi depunerea la dosarul cauzei, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;”
[2] Art. 97 Legea 85/2014 – “(1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. La cererea motivată a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazuri de o complexitate ridicată, termenul poate fi prelungit de către judecătorul-sindic cu o perioadă de maximum 40 de zile.”
[3] Art. 64 Legea 85/2014 – „ Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt: a)examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile prevederilor art. 169-173, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar;”
[4] Minuta Întâlnirii este disponibilă la https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2021/01/Minuta-intalnire-litigii-cu-profesionisti-si-insolventa-15-decembrie-2020_Bucuresti.pdf
[5] Art. 59 Legea 85/2014 – “(5) Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.”
[6] Decizia Curții de Apel CLUJ 8565/16.09.2013
„Raportul, însă, care se întocmeşte lunar potrivit alin.1 al art.21 din LPI cuprinde descrierea modului în care administratorul j_______ şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Întrucât raportul întocmit în conformitate cu prevederile art.54 din LPI nu trebuie să arate modul de îndeplinire a atribuţiilor şi nu cuprinde nici o justificare a cheltuielilor efectuate în procedură ci evidenţiază cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, şi, eventual, persoanele cărora le-ar fi imputabilă, se poate conchide că acest raport nu se subsumează celui menţionat la art.21 alin.1 din LPI astfel că nu poate fi contestat în condiţiile art.21 alin.3 din acelaşi act normativ, contestaţia astfel formulată fiind inadmisibilă.
Nu se poate susţine cu temei că prin această soluţie Curtea înlătură liberul acces al contestatoarei la justiţie, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile. […]
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursurile declarate ca fiind fondate iar în temeiul art.8 din LPI raportat la art.312 alin.1 C__ le va admite, va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată.”
[7] Decizia CAB, Secţia a VI-a civilă 1740/25.09.2018
“In mod corect a constatat tribunalul ca, o contestatie formulata impotriva raportului cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului este inadmisibila. Prin acest raport administratorul judiciar nu ia nicio masura care sa determine incidenta prevederilor art. 59 alin.5 potrivit carorapoate fi formulata contestatie impotriva masurilor administratorului judiciar.
Prin raportul respectiv administratorul judiciar isi exprima un punct de vedere, acesta neputand fi obligat sa cenzureze acest punct de vedere in sensul introducerii in raport a unor opinii contrare convingerilor sale.
In consecinta, pentru aceste motive, Curtea va constata apelul nefundat si il va respinge conform art. 480alin.1 NCPC.”
[8] CAB, Secţia a V-a civilă, 534/24.09.2015
„Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale menţionate mai sus, în cadrul raportului prevăzut de art.59 din lege,practicianul în insolvenţă prezintă opinia sa cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvenţă şipersoanele cărora le-ar fi imputabilă.
Prin urmare, nu este vorba de vreo măsură luată de practicianul în insolvenţă, ci de un punct de vederestrict asupra aspectelor menţionate în art.59 din lege.
Or, din interpretarea sistematică a art.21 din Legea nr.85/2006 rezultă faptul că se poate formula contestaţie cu privire la măsurile luate de administratorul judiciar.
Mai mult, trebuie observat ca art.21 din Legea nr.85/2006 se referă la raportul lunar depus de practicianul în insolvenţă, în timp ce art.59 din lege reglementează raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor careau dus la apariţia insolvenţei debitorului şi nu prevede posibilitatea formulării unei contestaţii.
În consecinţă, Curtea apreciază că din interpretarea dispoziţiilor Legii nr.85/2006 rezultă că nu se poate formula o contestaţie împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţiainsolvenţei debitorului, astfel că în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de recurenta – debitoare prin administrator s______.”
[9] Art. 97 Legea 85/2014 - “(6) Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului prevăzut la alin. (1) la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul şi va fi comunicată debitorului.”
[10] Decizie CAB, Secţia a VI-a civilă, 1220/29.06.2017
„Curtea consideră că raportul cuprinde în mod adecvat punctul de vedere al administratorului j_______ cuprivire la cauzele şi împrejurările insolvenţei, în timp ce instanţa judecătorească nu poate interveni înaceastă cale procesuală pentru a determina schimbarea opiniei practicianului. Altfel spus, faptul că apelanta contestatoare nu este de acord cu opinia administratorului j_______, contestând datele reţinute şi analiza efectuată de către acesta, nu poate determina admiterea prezentei contestaţii, ci eventualele apărări pot fi făcute în cadrul acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale, conform art.169”
[11] Art. 45 din Legea 85/2014 – “(2) Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care şi-a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.”
[12] Decizia Curții de Apel Brașov 457/08.08.2014.
“În mod corect a arătat judecătorul sindic că lichidatorul j_______ şi-a exprimat opinia cu privire la incidenţa dispoziţiilor art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 astfel cum rezultă în capitolul 6 şi 7 din raportul întocmit.Trebuie observat ca în cadrul raportului prevăzut de art.59 din lege, practicianul în insolvenţă prezintă opinia sa cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvenţă şi persoanele cărora le-ar fiimputabilă. Prin urmare, nu este vorba de vreo măsură luată de practicianul în insolvenţă, ci de un punctde vedere strict asupra aspectelor menţionate în art.59 din lege, astfel încât nu i se poate impune acestuia
Aspectele privind incidenţa sau neincidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi a existenţei sau inexistenţei faptelor expres menţionate în textul invocat nu pot face obiectul analizeiinstanţei investite cu soluţionarea obiecţiilor la raportul cuprinzând cauzele ajungerii la insolvenţă, ci numai a instanţei care ar fi investită cu o acţiune în antrenarea răspunderii patrimoniale.”
[13] Decizia Curții de Apel CLUJ nr. 356/ 26.06.2018 - Faliment – Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
“Curtea nu poate da curs acestei apărări deoarece inadmisibilitatea invocată este lipsită de orice suportlegal , legea insolvenţei nereglementând un atare fine de neprimire . Identificarea persoanelor cărora leeste imputabilă apariţia stării de insolvenţă în cuprinsul Raportului de cauze si împrejurări nu reprezintă ocerinţă sine qua non pentru promovarea acţiunii în răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din lege,raportul cuprinzând astfel de menţiuni fiind utilizat doar ca mijloc de probă ce se impune a fi coroborat cualte probe. Trebuie observat ca în cadrul raportului prevăzut de art. 59 din lege, practicianul în insolvenţă nu adoptă măsuri definitive în privinţa chestiunii răspunderii membrilor organelor de conducere, ci prezintădoar opinia sa cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvenţă şi persoanele cărora le-ar fiimputabilă, aprecieri care pot fi combătute de către părţile interesate şi cenzurate de către instanţa dejudecată cu ocazia soluţionării acţiunii în răspundere.
În plus , susţinerea apelantului referitoare la omisiunea lichidatorului j_______ de a-l identifica pe acestaca fiind responsabil de apariţia stării de insolvenţă prin raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006este contrazisă de raportul de activitate depus în dosarul nr. XXXXXXXXXX14 la data de 15.09.2015 ( f. 23şi urm. dosar fond ) , în cuprinsul căruia se arată în mod explicit că pârâtul L____ N______ este vinovatde ajungerea debitoarei în insolvenţă. Curtea admite că acest raport de activitate într uneşte în partetrăsăturile raportului reglementat de art. 59 din Legea nr. 85/2006, însă are un conţinut superficial . Această situaţie se datorează în mare măsură şi conduitei pârâtului care a refuzat să îi pună la dispoziţie actele contabile ale societăţii pentru a putea realiza o analiză mai elaborată a contextului economic ce adus societatea în incapacitate de plată. Pârâtul nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine beneficii de ordin procesual.”
[14] Decizie CAB, Secţia a VI-a civilă, 1220/29.06.2017
Neprecizarea în raportul cauzal a existenţei sau inexistenţei premiselor atragerii răspunderii patrimonialenu determină nelegalitatea acestuia, atât timp cât practicianul în insolvenţă poate să îşi exprime ulterior poziţia cu privire la această chestiune, în urma discutării în adunarea generală a creditorilor a oportunităţiiiniţierii unui astfel de demers. În plus, acţiunea specială prevăzută de art.169 din legea insolvenţei poate fi demarată nu numai de către administratorul j_______, ci şi de preşedintele comitetului creditorilor, de un creditor desemnat sau de un creditor deţinând mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masacredală, conform alin.2 al articolului indicat.
[15] Decizia Curții de Apel Cluj 356/26.06.2018
"inadmisibilitatea invocată este lipsită de orice suport legal , legea insolvenţei nereglementând un atare fine de neprimire . Identificarea persoanelor cărora le este imputabilă apariţia stării de insolvenţă în cuprinsul Raportului de cauze si împrejurări nu reprezintă o cerinţă sine qua non pentru promovarea acţiunii în răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din lege, raportul cuprinzând astfel de menţiuni fiind utilizat doar ca mijloc de probă ce se impune a fi coroborat cu alte probe. Trebuie observat ca în cadrul raportului prevăzut de art. 59 din lege, practicianul în insolvenţă nu adoptă măsuri definitive în privinţa chestiunii răspunderii membrilor organelor de conducere, ci prezintă doar opinia sa cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvenţă şi persoanele cărora le-ar fi imputabilă, aprecieri care pot fi combătute de către părţile interesate şi cenzurate de către instanţa de judecată cu ocazia soluţionării acţiunii în răspundere."
[16] Decizia Curții de Apel Galați 43/19.02.2020
“În drept, Curtea reţine, pe de o parte că art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2014 prevede că atribuţia administratorului judiciar constă în examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţapremiselor angajării răspunderii acestora, în condiţi ile prevederilor art. 169 – 173 .Din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2014, rezultă că desi raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă trebuie să fie amănunţit,în privinţa persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă, raportul se impune doar amenţiona eventuale indicii sau elemente preliminare. Din această împrejurare, instanţa de apel reţineconcluzia că aceste indicii sau elemente preliminare pot fi completate pe parcursul procedurii cu probatorii suplimentare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă. Un astfel de element probant poate fi reprezentat de un eventual raport de expertiză asupra căruia creditorii au libertatea să dispună, prin intermediul adunării acestora, respectiv a comitetului creditorilor.”
[17] Decizia Curții de Apel Galați 131/19.04.2017
„legea nu interzice efectuarea de completări la raportul depus iniţial când, d__ diverse cauze obiective administratorul/lichidatorul se află în imposibilitate să-şi expună un punct de vedere. În cazul în care s-ar reţine decăderea d__ termen, în multe cauze nu ar fi posibilă arătarea persoanelor vinovate corelat cucererea de antrenare răspundere a acestora.”
